Mai bine mai tarziu, decat niciodata !

Durerile erau groaznice, si ma palise chiar de sarbatori. Ai mei taiasera porcul de Craciun, iar eu ma uitam lung la sorici si trebuia sa ma multumesc doar cu mancare pasata pentru bebelusi sau pentru babe, mai repede pentru babe, deoarece asa ma simteam, o baba stirba. Atunci am jurat ca pana voi ajunge la batranete, voi face tot posibilul sa am toti dintii in gura. Nu va puteti inchipui prin ce am trecut, m-am simtit neputincioasa, sa fii cu mancarea in fata si sa te uiti la ea, eventual sa iti „curga si balele” de pofta, dar sa nu te atingi de ea, pentru ca stiai ca in secunda 2, te apuca durerile groaznice. Totul a inceput de la o fistula pe gingie, o basica care nu imi dadea pace. Cand o apasam cu degetul, disparea si aparea la cativa milimetri distanta. Am stat cateva luni cu ea, ca de.. asa-i romanul, se duce la doctor abia cand ii ajunge „cutitul la os”. Ce sa va spun, m-am dus si eu, si bine am facut. Langa casa era un cabinet stomatologic, din asta care s-a deschis ca „ciupercile dupa ploaie”, la fel ca bancile, farmaciile si salile de pariuri, in fine, despre astia vorbesc altadata. Clar este ca acest cabinet stomatologic a fost fix ca o ciupearca dupa ploaie, s-a deschis, si dupa 2-3 luni s-a inchis. Poate special pentru mine, glumesc. Dar, da, pot sa spun ca daca nu era cabinetul la 2 pasi de casa, mai tragem „mata de coada” cateva luni, pana ajungeam la un control. Atunci am descoperit ca in spatele fistulei se afla mult puroi, (vorbesc mai pe limba noastra, nu de alta dar dupa ce am plecat de la cabinet am luat dictionarul sa vad ce mi-a spus ). Clar este, ca era puroi ca dracu, de nu se mai oprea. Saraca doctora o apucase transpiratiile, asistenta ii tot dadea la mana seringi cu nu stiu ce solutie, pe care o injecta in gingia mea.Dupa ce a obosit imi spune speriata, „va dau trimitere sa mergeti de urgenta, sa faceti o radiografie maxilara, ca ceva nu este in regula, de 20 min tot scot la puroi si tot mai iese” Va urma? Nu stiu daca va urma, sa imi spuneti voi, daca v-a placut, mai scriu, daca nu, ma las, si asa e plina lumea de scriitori neintelesi. Text de Mariana Mardare.